Tren

Transport feroviar
  • v
  • d
  • m
Tren diesel

Un tren constă din unul sau mai multe vehicule pe șine conectate între ele, capabile să transporte marfă sau persoane pe o rută prestabilită. Calea pe care merg poate fi o șină convențională, dar poate fi vorba și de monoșină sau levitație magnetică. Propulsia este de obicei realizată de o locomotivă.

Tipuri de trenuri

Tren cu aburi

Trenurile sunt de mai multe feluri, fiecare conceput pentru un scop diferit. Ele sunt numite după locomotivă. Principalele feluri de trenuri sunt: trenuri cu aburi, trenuri diesel , trenuri electrice și Maglev. Trenurile mai pot fi și de marfă sau de pasageri.

Trenuri de pasageri

Un tren de pasageri este un tren ce include una sau mai multe locomotive, și unul sau mai multe vagoane de pasageri (persoane). De obicei, trenurile de pasageri au un program fix în care sosesc și pleacă din gări.

Interiorul unui tren de pasageri

Trenurile de pasageri au mai multe clase(I, II și III) și pot fi bi-nivel(etajate), pentru a transporta mai multi pasageri, sau, cele mai multe , cu un singur nivel.

Ele pot merge pe distanțe lungi(de cursă lungă) cât și pe distanțe mai scurte(de cursă scurtă). Trenurile de cursă lungă sunt dotate și cu vagoane restaurant și vagoane de dormit (vagoane-dormitor).

Trenuri de mare viteză

Shinkansen Seria 500

Trenurile de mare viteză sunt trenurile ce se deplasează cu viteze mai mari de 200 km\h. Trenul japonez Shinkansen a intrat în funcțiune din 1964, fiind primul tren de mare viteză.

Alt tren de mare viteză este TGV-ul francez(Train à Grande Vitesse - tren de mare viteză) care, în 2007 a atins o viteză maximă de 574.8 km\h, adică, de două ori viteza de decolare a unui Boeing 727.

Maglev

TGV Duplex

Pentru a realiza un tren ce să se deplaseze cu mai mult de 500 km\h inovatoarea tehnologie Maglev, a fost cercetată ani de zile. Trenurile Maglev din Shanghai (date în folosința în 2003), se deplasează cu o viteză de peste 430 km/h.

Trenuri regionale

Trenurile regionale sunt trenurile ce fac legătura între orașe mai apropiate (mediul urban), sau între sate și comune apropiate (mediul rural).

Trenuri de marfă

Tren de marfă din SUA
Tren de marfă

Trenurile de marfă sunt trenurile ce transportă diferite mărfuri, în vagoane speciale numite containere. În esență, orice tren ce nu transportă pasageri este un tren de marfă. Tipuri de vagoane folosite la trenurile de marfă:

  • vagon pentru cereale: este folosit pentru transportarea cerealelor;
  • vagon platformă: folosit pentru transportul containerelor;
  • vagon cisternă: folosit pentru transportarea carburanților;
  • vagon (special) pentru transportul laptelui;
  • vagon gondolă (sau simplu, gondolă): folosit pentru transportul mărfurilor vrac;
  • vagon frigorific;
  • vagon pentru transport de animale;
  • alte tipuri de vagoane transport marfă.

Vezi și

Portal icon Portal Trenuri
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Trenuri

Referințe


Legături externe

  • Ce meniuri se serveau odinioară de Crăciun pe calea ferată. Istorii și rețete gastronomice feroviare, 20 decembrie 2013, Dorin Stănescu, Adevărul


v  d  m
Trenuri
Tipuri de trenuri
Transport feroviar
Operațiuni  • Șină • Întreținere • Ecartament • Gară • Vagoane • Căi ferate • Istorie
Locomotive
Companii feroviare
Europa: ATOC   BDZ   BLS   ČD   CFL   CFM   CFR   CP   DB   DSB   FS   GySEV         MÁV     NIR   NS   NSB   OSE   ÖBB   PKP   RENFE   RZhD   SBB   SJ   NMBS/SNCB   SNCF     TGOJ   VR   ŽFBH   ŽSR
Transportul feroviar
după țară
Portal Portal • Project page Proiect
 Acest articol despre transportul feroviar este deocamdată un ciot. Poți ajuta Wikipedia prin completarea lui!