Mycena
| Mycena | |
|---|---|
 | |
| Mycena galericulata | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Basidiomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Mycenaceae |
| Gen: | Mycena (Pers.) Roussel (1806) |
| Specia tip | |
| Mycena galericulata (Scop. Gray (1821) | |
| Diversitate | |
| peste 500 de specii | |
| Sinonime | |
| Selecție:
| |
Modifică text  | |
Mycena (Christian Hendrik Persoon, 1797 ex Henri François Anne de Roussel, 1806) din încrengătura Basidiomycota, în ordinul Agaricales și familia Mycenaceae,[1][2] este un gen de ciuperci necomestibile saprofite foarte mare cu global în jur de 500, în Europa aproximativ de 100 specii, fiind preponderent un descompunător ulterior. În popor este denumit bureciori.[3] Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la câmpie până la munte în grupuri cu multe exemplare, adesea în mănuchiuri, într-o împrejurare mai umedă în toate felurile de păduri, prin grădini, livezi și parcuri. Bureții acestui gen sunt foarte adaptabili, nespecifici, care trăiesc pe copaci uneori încă vii, dar în cea mai mare parte deja morți, pe trunchiuri, cioturi, lemn îngropat și rădăcini. Timpul apariției depinde de specie. Se poate găsi din (martie) aprilie până în noiembrie (decembrie).[4][5][6] Tip de specie este Mycena galericulata.
Taxonomie
Numele binomial Agaricus sect. Mycena a fost determinat de renumitul savant sudafrican (Christian Hendrik Persoon în lucrarea sa Tentamen dispositionis methodicae Fungorum din 1797.[7] Secția a fost ridicată la statul de gen de către naturalistul francez Henri François Anne de Roussel (1748-1812), de verificat în volumul 2 al operei sale Flore du Calvados et terrains adjacents, composée suivant la méthode de Jussieu din 1806.[8] Acest taxon este valabil până în prezent (2024).
Au fost create o mulțime de redenumiri care, deși acceptate drept sinonime, nu sunt folosite nicăieri.
Notă: Genul este în prezent împărțit în specii cu spori amilozi sau neamilozi, specii cu proprietăți bioluminiscente etc. De asemenea, genul Prunulus a fost separat recent. Aici trebuie să așteptăm și să vedem ce sistem va prevala.[9] Multe specii noi au fost propuse în ultimii ani, atât de către micologul neerlandez Rudolf Arnold Maas Geesteranus (1911-2003), cât și de către alți micologi. Probabil că au rămas multe de descris.[10]
Numele generic este derivat din cuvântul de limba greacă veche (greacă veche μύχης=ciupercă, burete).[11]
Descriere
- Pălăria: fragilă și subțire fără văl, a cărei dimensiune variază de la mai puțin de un milimetru în lățime până la maximal 5 cm, se prezintă inițial conică sau în formă de clopot, aplatizându-se cu vârsta. Unele sunt mai mult sau mai puțin emisferice la exemplarele tinere. Câteva specii prezintă uneori o cocoașă (de ex. (M. pura) sau o papilă distinctă (de ex. M. oligophylla), iar altele pot fi chiar oarecum deprimate în centru (de ex. M. belliae). Cuticula este în cele mai multe cazuri pruinoasă, devenind mai mult sau mai puțin glabră. Uneori este vizibil păroasă sau chiar flocoasă (de ex. M. adscendens). La unele specii (de ex. M. vulgaris, M. stylobates, M. epipterygia, M. amicta) cuticula este acoperită cu o peliculă vâscoasă și separabilă. Coloritul este în mare parte gri sau maro, dar variază în culori de la alb la aproape negru. Câteva specii au culori frumoase, strălucitoare.
- Lamelele: subțiri până groase cu lamele intermediare de lungime diferită pot fi ascendente orizontal sau arcuit (de ex. M. vulgaris, M. picta, M. clavicularis), la picior preponderent îngust adnate, dar și aproape libere (de ex. M. bulbosa), unele chiar decurente (de ex. M. agrestis), toate devenind cu avansarea în vârstă bombate și adesea ondulate la margine. Coloritul variază între albicios, gălbui peste roz până la roz-maroniu. Muchiile netede sau slab dințate sunt la unele specii colorate diferit.
- Piciorul: este subțire, neatingând în mod normal 1 cm, fragil până la cartilaginos sau elastic, parțial sau în întregime brumat, păros sau glabru, uneori dilatat spre jos pentru a forma un disc bazal, fiind adesea acoperit la bază cu fibrile lungi și grosiere. Unele specii emană un latex atunci când tulpina este ruptă (M. galericulata). Coloritul tinde de la albicios până la brun.
- Carnea: este subțire, în pălărie fragilă, dar în picior adesea cartilaginoasă sau elastică, uneori chiar rigidă (M. galericulata). Gustul este mereu blând. Mirosul este la unele specii imperceptibil, altele au un miros și/sau un gust distinctiv făinos sau de ridichi. Puține au un miros nitros (de ex. M. stipata, M. silvae-nigrae, M. leptocephala, M. viridimarginata, M. ustalis, M. capillaripes) sau un miros de iod când încep să se usuce (de ex. M. metata, M. filopes).[4][5][6]
- Caracteristici microscopice: de obicei sub formă de sâmburi, mai rar aproape cilindrici sau sferici, sunt în general amilozi, mai rar neamilozi. Pulberea lor este aproape mereu albă. Basidiile clavate prezintă 2-4 sterigme fiecare. Cheilocistidele (cistide de pe muchia lamelor) clavate, în formă de pere, fuziforme, elipsoidale sau, mai rar cilindrice, pot fi netede, ramificate sau cu excrescențe de diferite forme simple sau ramificate. Pleurocistidele (cistide laterale pe lamele) sunt ori numeroase, ori rare ori absente. Hifele ale pileipellis (cuticulei) sunt diverticulate, mai rar netede, uneori tinzând să formeze mase dense, coraloide, unele specii sunt înglobate în materie gelatinoasă. Cele ale stratului cortical al piciorului sunt de asemenea netede sau diverticulate, uneori cu celule terminale sau caulocistide (cistide situate la suprafața piciorului). Conexiuni cu cleme sunt prezente sau absente.[4]
- Reacții chimice: trama lamelară capătă o colorație vinacee până la brun-violetă în reactivul Melzer, în câteva cazuri rămânând nealterată.[12]
Specii ale genului (selecție)
|
|
|
|
...
Specii ale genului în imagini (selecție)
-
Mycena abramsii -
-
Mycena adscendens -
Mycena aetites -
Mycena alcalina
-
Mycena amicta -
Mycena arcangeliana -
Mycena aurantiomarginata -
Mycena bulbosa -
Mycena capillaripes
-
Mycena capillaris -
Mycena chlorantha -
Mycena cinerella -
Mycena citrinomarginata -
Mycena clavicularis
-
Mycena clavularis -
Mycena concolor -
Mycena crocata -
Mycena epipterygia -
Mycena erubescens
-
Mycena fagetorum -
Mycena filopes -
Mycena flavescens -
Mycena flavoalba -
-
-
Mycena haematopus -
Mycena inclinata -
Mycena latifolia -
Mycena leptocephala
-
Mycena maculata -
Mycena megaspora -
Mycena meliigena -
Mycena metata -
Mycena mucor
-
Mycena niveipes -
Mycena olivaceomarginata -
Mycena parabolica -
Mycena pelianthina -
Mycena polyadelpha
-
Mycena polygramma -
Mycena pseudocorticola -
[[Mycena pseudopicta -
Mycena pterigena -
-
Mycena purpureofusca -
-
Mycena rosea -
Mycena rosella -
Mycena rubromarginata
-
Mycena sanguinolenta -
Mycena septentrionalis.png -
Mycena smithiana -
Mycena stylobates -
Mycena subcaerulea
-
Mycena tintinnabulum -
Mycena tubarioides -
Mycena urania -
Mycena vulgaris -
Mycena zephirus
Valorificare
Din cauza dimensiunilor mici ale bureților precum mirosului și gustului adesea neplăcut nu au nicio valoare ca ciuperci comestibile, dar se știe că câteva specii sunt chiar slab otrăvitoare.
Genuri asemănătoare
Genuri ale căror specii seamănă în aspectul exterior sunt:
-
Delicatula integrella -
Fayodia bisphaerigera -
Hemimycena lactea -
Hydropus praedecurrens
-
Mycenella.bryophila -
Rickenella fibula -
Resinomycena saccharifera -
Roridomyces roridus
Note
- ^ Index Fungorum
- ^ MycoBank
- ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 552, ISBN 978-606-12-1535-5
- ^ a b c Arne Aronsen, Thomas Læssøe: „Fungi of Northern Europe”, The Genus Mycena S.l”, vol. 5: „The Genus Mycena S.l”, Editura Danish Mycological Society, Copenhaga 2016, 373 p., ISBN: 978-8798-35812-1
- ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 180 pp., ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 206 pp., ISBN 978-3-440-14530-2
- ^ C. H. Persoon: „Tentamen dispositionis methodicae Fungorum”, Editura Editura Peter Philipp Wolf, Lipsiae 1797, p. 69 [1]
- ^ Henri François Anne de Roussel: „Flore du Calvados et terrains adjacents, composée suivant la méthode de Jussieu”, vol. 2, Editura Poisson, Caen 1806, p. 64
- ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”
- ^ Bionity.com
- ^ Valentin Christian Friedrich Rost: „Deutsch-Griechisches Wörterbuch”, ed. a 5-a, Editura Vandenhöck und Ruprecht, Göttingen, 1837, p. 580
- ^ Artsdatabanken, Trondheim
Bibliografie
- Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
- Josef Breitenbach, Fred Kränzlin (ed.): „Pilze der Schweiz - Beitrag zur Kenntnis der Pilzflora der Schweiz”, vol. 3 – „Röhrlinge und Blätterpilze”, partea 1, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
- R. A. Maas Geesteranus: „Mycenas of the Northern Hemisphere: Conspectus of the Mycenas of the Northern Hemisphere”, Editura North-Holland, Amsterdam și Londra 1992, ISBN: 978-0444-85757-6
- Robert Kühner: „Le genre Mycena”, în: „Encyclopédie Mycologique X – P”, Editura Lechevalier, Paris 1938
- Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze“, Editura Julius Springer, Berlin 1928
- Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, vol. II/b 2: „Basidiomyceten 2 - Röhrlinge und Blätterpilze (Agagricales)”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967
- Peter Roberts, Shelley Evans: „The Book of Fungi: A Life-size Guide to Six Hundred Species from Around the World”, Editura Ivy Press, Lewes East Sussex 2014, ISBN: 978-17824-0136-0
- Alexander Hanchett Smith: „North American species of Mycena”, Editura University of Michigan Press, Ann Arbor 1947
Legături externe
Materiale media legate de Mycena la Wikimedia Commons
