Goticul în Transilvania

Altarul de la Mălâncrav (sec. al XV-lea)

Goticul în Transilvania s-a dezvoltat începând cu secolul al XIII-lea, fiind reprezentat în special de arhitectura ecleziastică și militară a sașilor. Acest stil a fost introdus de către călugării cistercieni veniți din Franța pentru a construi așezăminte monahale în Regatul Ungariei.

Istoric

Stilul gotic a fost introdus în Transilvania de către călugării cistercieni prin construirea bisericii mănăstirii de la Cârța (1202-1205). Cam în aceeași perioadă au fost aduși în provincie de către autoritățile maghiare cavalerii teutoni, dar și coloniștii sași, care au preluat acest stil și l-au perfecționat, dând naștere unor adevărate capodopere de arhitectură laică și religioasă.

Sașii au construit numeroase fortificații și așezări în zona orașelor transilvănene, precum Sibiu, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Cluj, Dej și Bistrița. Un fenomen special în Transilvania este prezența multelor biserici gotice săsești, în număr de aproximativ 180-200 de edificii. Marea lor majoritate sunt biserici fortificate, fiind îngrădite de ziduri și bastioane, aceasta fiind o adaptare la multele invazii ale vremii. La bisericile gotice din Transilvania predomină în general ca plan arhitectural două tipuri: biserici cu trei nave și biserici-hală, specifice spațiului geografic german și Europei de Nord. O caracteristică principală a goticului transilvănean este sinteza elementelor romanice cu cele gotice, acest lucru fiind vizibli la numeroase edificii. De-a lungul timpului a existat o strânsă legătură între coloniștii germani din Transilvania și șantierele gotice din spațiul german și Regatul Boemiei, în special orașele Nürnberg și Praga, acest lucru confirmând calitatea goticului transilvănean.