Drapelul Arizonei

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Steagul statului Arizona

Steagul statului Arizona constă din două câmpuri dreptunghice de suprafețe egale, dar de design și culori diferite, ce împart steagul pe orizontală. În centrul steagului, acoperind ambele zone se află un pentagon stelat regulat de culoare roșiatică, mai exact de culoarea cuprului, semnificând minele de cupru ale Arizonei, din care pornesc spre jumătatea superioară a steagului 13 raze, care simbolizează cele treisprezece colonii ale Marii Britanii, care au devenit cele treisprezece state originare, fondatoare ale Statelor Unite ale Americii. Acestea formează designul dreptunghiului superior al steagului. Șapte dintre aceste raze sunt de culoare roșie, fiind dispuse alternativ cu celelalte șase raze, care sunt de culoare galbenă. Aceste 13 raze de culori alternative prezintă același tip de roșu ca și cel al steagul Statelor Unite ale Americii, respectiv atât roșul cât și galbenul razelor sunt extrem de asemănătoare cu cele ale drapelului spaniol. Jumătatea inferioară a steagului este monocromatică și fără nici un design, având culoarea albastru închis (uneori numit în engleza americană navy blue), de aceeași nuanță ca albastrul din steagul țării.

Steagul Arizonei a fost adoptat de către ansamblul legislativ statal reunit la 17 februarie 1917, la mai bine de cinci ani de la conferirea statutului de stat al Statelor Unite teritoriului Arizona, ziua de 14 februarie 1912. Steagul a fost designat de colonelul Charles W. Harris, care fusese șeful administrativ al statului Arizona. Primul exemplar al steagului a fost cusut de Nan D. Hayden, soția politicianului arizonian Carl Hayden, care a fost senator al Senatului Statelor Unite din partea Arizonei pentru o perioadă record de 42 de ani, între 1927 și 1969.

Albastrul, identic cu cel din steagul Uniunii, numit și albastrul libertății ("liberty blue") și auriul sunt culorile definitorii ale Arizonei, în timp ce roșul și auriul sunt aceleași culori ca ale regalității spaniole, dar și cele ale stindardelor purtate de expediția lui Coronado din 1540, așa numita Expediția celor Șapte Orașe ale Cibolei. Culoarea roșiatică a stelei pentagonale semnifică locul întâi în națiune deținut de Arizona în extragerea cuprului.

Legături externe

  • en Istoria steagului statului Arizona
  • en Despre steagul Arizonei la www.50states.com


Subiecte Arizona --- Oameni din Arizona --- Statele Unite ale Americii

Așezări  • Capitala  • Climă  • Cultură  • Demografie  • Economie  • Educație  •
 • Faună  • Floră  • Geografie  • Guvernatori  • Istorie  • Orașe  • Politică  • Reprezentativi  •
 • Sănătate  • Senatori  • Sigiliu  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Stat / Teritoriu  • Turism  • •
 • • Cioturi  • • Comitate  • • Formate  • • Imagini  • • Liste  • • Portal  • •

v  d  m
Drapelele statelor SUA și a altor diviziuni politice ale Statelor Unite ale Americii
State
Alabama  · Alaska  · Arizona  · Arkansas  · California  · Colorado  · Connecticut  · Delaware  · Florida  · Georgia  · Hawaii  · Idaho  · Illinois  · Indiana  · Iowa  · Kansas  · Kentucky  · Louisiana  · Maine  · Maryland  · Massachusetts  · Michigan  · Minnesota  · Mississippi  · Missouri  · Montana  · Nebraska  · Nevada  · New Hampshire  · New Jersey  · New Mexico  · New York  · Carolina de Nord  · Dakota de Nord  · Ohio  · Oklahoma  · Oregon  · Pennsylvania  · Rhode Island  · Carolina de Sud  · Dakota de Sud  · Tennessee  · Texas  · Utah  · Vermont  · Virginia  · Washington  · Virginia de Vest  · Wisconsin  · Wyoming  ·
District federal
Washington, DC
Zone insulare
Samoa Americană · Guam  · Comunitatea Insulelor Mariane de Nord  · Puerto Rico  · Insulele Virgine Americane  ·
Wikipedia book Carte:Drapelele statelor SUA  · Categorie Categorie:Drapelele statelor SUA  · Portal Portal:Heraldică


v  d  m
Statul Arizona Drapelul statului Arizona al Statelor Unite ale Americii -- Drapelul Statelor Unite ale Americii
Capitală
Regiuni

Arizona Strip  | Deșertul Sonora  | Grand Canyon  | Madrean Sky Islands  | North Central Arizona  | Northeast Arizona  | Northern Arizona  | Phoenix Metro  | Southern Arizona

Comitate

Apache  • Cochise  • Coconino  • Gila  • Graham  • Greenlee  • La Paz  • Maricopa  • Mohave  • Navajo  • Pima  • Pinal  • Santa Cruz  • Yavapai  • Yuma

Localități
semnificative

 •Bisbee  • Chandler  • Flagstaff  • Gilbert  • Glendale  • Mesa  • Peoria  • Phoenix  • Scottsdale  • Tempe  • Tucson  • Yuma